EduEcoCivica 44. Dragobetele, zeul uitat al iubirii şi al bunei dispoziţii?

Dragobetele este sărbătoarea românească a dragostei, celebrată pe 24 februarie. În această zi, fetele şi băieţii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi mergeau în căutarea primelor flori de primăvară. Dragobetele este zeul tineretii în mitologia autohtonă şi nu simbolizează numai iubirea, ci şi buna dispoziţie.

Dragobetele este (era) considerat fiul Dochiei şi deschizătorul primăverii, motiv pentru care în unele locuri era sărbătorit pe 1 martie. Asemănător ca simbolistică lui Eros sau Cupidon, Dragobetele era un bărbat chipeş şi neastâmpărat. Acest personaj mitic a fost preluat de la vechii daci şi transformat în protectorul dragostei. În tradiţia populară, se crede că îndrăgostiţii ce se întâlnesc în această zi vor avea iubirea protejată întregul an.

            Tradiţia spunea că şi păsările cerului se “logodesc” pe 24 februarie.

            Obiceiurie de Dragobete sunt diferite în regiunile ţării. Cele mai comune tradiţii spun că fetele strâng zăpada dimineaţa, o topesc şi se spală cu această apă pe cap, pentru a-şi păstra frumuseţea de-a lungul anului. Ziua de Dragobete era, în general, sărbătorită de tineri prin adevărate petreceri, cu mâncare şi băutură, iar băieţii umblau prin satele vecine cu chiote pentru “a-şi face de Dragobete”.
            Nici vârstnicii nu stăteau degeba de Dragobete. Ei trebuiau să se îngrijească de păsările din gospodărie, iar femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat pentru a fi iubitoare tot anul. De Dragobete nu se sacrificau animale pentru a nu dăuna obiceiului împerecherii.
            Astăzi s-au păstrat puţine dintre tradiţiile acestei zile, iar, în oraşe, locul zeului iubirii autohton a fost luat de Sfântul Valentin, celebrat pe 14 februarie. Deşi se bucură de o mare popularitate în rândul românilor, Valentine’s Day (Ziua Îndrăgostiţilor) nu are legătură cu tradiţia şi spiritualitatea românească.

Dincolo de comercializarea acestei sărbători, mulţi români sunt împotriva importurilor culturale de acest fel. În anii trecuţi, organizaţia Noua Dreaptă a organizat campanii de informare şi avertizare, susţinând că Valentine’s Day este o “sărbătoare artificială” şi că românii sunt expuşi unor “atacturi mercantile”.

Ţapinarii au plecat pentru a opta oară an în anualul turneul Anti VAlentine’s day (12-15 februarie în Braşov, Cluj, Bucureşti şi Constanţa): “Nefiind de acord cu genul acesta de manifestare şi cu transformarea unui sentiment în comerţ,
facem anti valentine’s day. Pentru că iubirea n-ar trebui să se vândă la tarabă, ci să se găsească între doi oameni şi în sufletele lor“. 

Originile Zilei Îndrăgostiţilor sunt ambigue. În calendarul Atenei antice, perioada cuprinsă între jumătatea lui ianuarie şi jumătatea lui februarie era destinată celebrării dragostei şi a fertilităţii. În Roma antică, pe 15 februarie avea loc Lupercalia, sau ziua fertilităţii, sărbătoare care era dedicată lui Lupercus, zeu al turmelor şi al păstorilor.
            Cel puţin trei sfinţi, purtând numele Valentin, au fost martirizaţi, data comemorării lor fiind fixată în jurul anului 498, pe 14 februarie. În acea epocă, Roma era angajată în campanii militare sângeroase, iar împăratul, numit şi Claudiu cel Crud, le interzicea soldaţilor lui să se căsătorească, considerând că bărbaţii nu mai vroiau să plece la luptă din cauza ataşamentului pentru soţiile lor. În ciuda ordinelor Împăratului, preotul Valentin a continuat să celebreze căsătorii, în secret, motiv pentru care a fost decapitat.
Martirizat, Sfăntul Valentin a fost îndelung celebrat ca sărbătoare a celor singuri. În această zi, tinerele necăsătorile se ascundeau în împrejurimile satelor lor, cu speranţa de a-şi găsi perechea. Cuplurile care se formau trebuiau să se căsătorească în acelaşi an. Abia în epoca medievală, spre secolul al XVI-lea, ziua Sfântul Valentin capătă o conotaţie amoroasă în Franţa şi în Anglia. În această zi îndrăgostiţii schimbau bilete (ilustrate cu simboluri cum ar fi Cupidon sau inimioare) şi îşi spuneau Valentini.