EduEcoCivica 21; Dorule, dorule…

Primesc de la Doru Ionescu, acest uimitor Rocker ce aduce din istorie şi pune în istorii oameni şi muzici pe care nici chiar generaţia mea nu le-a auzit (că de văzut, era şi mai greu).

Dar despre el şi ce-i datorăm noi toţi, indiferent de vârstă sau gusturi culturale, voi reveni. Îi sunt dator, lui şi echipei lui, vândut... Astazi am primit un mail şi necazurile mă impiedică să fiu iarăşi alături de el şi de atâţia alţii, la club A. Pentru sufletul lui Liviu Tudan şi al femeii lui de o viaţă am căutat prin jungla învălmăşită a rândurilor scrise şi poate şi tipărite, mai demult. Era prin 2005 şi pregăteam "Ziua Recunoştinţei" pentru festivalul "Familie, Cămin, Tradiţii". Am găsit cele de mai jos şi i le retrimit Danielei şi Liviei Tudan; poate şi lui Adrian Iorgulescu...

"20 mai 2008, Club A, ora 18: Remember: LIVIU TUDAN,viata si opera... rock! Evocare a unuia dintre cei mai importanti muziciani rock romani din anii ’60 – ’90. In proiectie: filmari de arhiva de pana in 2002 (data ultimului interviu in Club A), unele nemaidifuzate din anii ’70 – ’80 cu: SIDERAL (Club A, Arenele Romane, TVR, filmul “Ultima noapte a copilariei”) si ROSU SI NEGRU (revival in Club A, clipuri TVR, concerte si festivaluri).
Auditie in premiera: un dublu-disc “Best of ROSU SI NEGRU” a carui selectie i-a apartinut muzicianului, pregatit sa apara la disparitia lui Liviu, inca needitat dupa trei ani!"

Danielei, cu admiraţie… De la ultima noapte, către o nouă dimineaţă

Vremurile şi timpul îşi fac treaba. Ne îndepărtăm unul de altul când altele ne sunt bucuriile sau durerile, apoi aflăm cu unii au trecut dincolo şi obişnuindu-ne, va veni şi vremea noastră. În invazia de chipuri şi clipuri din media, normală, logică şi doar regretabilă pentru facilitatea prin care o prestaţie efemeră naşte un VIP, cei ce au dat nume şi au făcut istoria muzicii rămân în umbră, dacă nu în uitare. Da, îi uităm ca muzicieni şi mai grav, neglijăm prietenii de o viaţă, ne înnegurăm prezentul şi viitorul din lipsa acestor prietenii.
Aceste rânduri sunt o mea culpa. Pe Liviu Tudan îl cunosc din 1965, atunci când liderul grupului Sideral juca sub mâna lui Savel Ştiopul rolul principal în “Ultima noapte a copilăriei”, ce deschidea epoca “furioasă” a filmului românesc, atât de repede închisă prin şi după “Reconstituirea” lui Pintilie. Au mai fost festivalurile naţionale de muzică pop ale Clubului A, din 1969 şi în special, cel din 71, atunci când Liviu conducând Metronomul ne-a dăruit opera rock “Simestezie”, cu grup rock, formaţie simfonică, dans modern şi efecte speciale de lumini. Trofeul l-a luat ex-aequo cu “Karmakaliuga” lui Dorin Liviu Zaharia şi Olympic ‘64 şi “Soare şi Vânt” a lui Nancy Brandes cu Roşu şi Negru, în cel mai important moment al rockului românesc. Din păcate tot atât de repede stins prin “Tezele de la Mangalia”, ce închideau epoca de relativă libertate culturală.
Voi trece direct la ianuarie 1990, când se cânta în direct în studiourile radio-tv şi au apărut primele două clipuri libere, pe care le-aş difuza în fiecare decembrie. Au fost “Crăciun însângerat” al lui Tudan cu Roşu şi Negru şi “Decembrie”, realizat de Doru Căplescu şi Songul lui Mihalea. Trei momente doar, din patru decenii dăruite muzicii.
Cu peste un an în urmă, pentru filmările din ciclul Underground, cu Nancy Brandes venit din Israel, l-am întâlnit pentru ultima dată pe Liviu la întâlnirea foştilor componenţi ai grupului Roşu şi Negru. Părea altul, dar nici unul nu l-am întrebat, de ce, cum şi cât. Apoi s-au auzit vorbe, dar parcă ne-am obişnuit să ne pierdem vechii prieteni. Aşa s-au dus în tăcere Csaby Zaharia, Ricci Oschanitzchi, Nicu Vladimir, Anda Călugăreanu, Iulică Merca şi atâţia alţii. Am zis că astea sunt vremurile, aşa joacă timpul…

O femeie însă nu a vrut să le accepte. S-a oferit să-i cedeze mai mult de jumătate din ficatul ei şi în ultima clipă s-a realizat transplantul. Liviu a părăsi reanimarea, începe recuperarea grea, dar este în afara pericolului. Echipa condusă de profesorul Irinel Popescu alături de colegi români şi germani au făcut minunea. Astăzi pe TVR 2, i-am văzut şi ascultat în salonul lui Liviu pe cei care i-au dat o nouă şansă pentru viaţă. Familia marilor profesionişti. “Este şi familia mea, pentru că m-am născut în ea” spunea Liviu.
Din această familie şi mai mult, din familia Tudan face parte şi Daniela. Iubita, apoi soţia, mama copiilor lui şi bunica nepoţilor lor. Acea femeie care de la începuturi şi în momentele grele, care nu au fost puţine, a stat lângă Liviu şi el, familist serios, ne vorbea mereu de ea. Ne spunea că este sfetnicul şi muza lui. Pentru noi, era doar Daniela, soţia lui.
Astăzi, te-am revăzut Daniela lângă patul lui Liviu. Trecută prin acele teribile gânduri şi o grea opreaţie prin care ai cedat mai mult de jumătate din ficat şi ai dăruit o nouă viaţă, mi-ai apărut ca o sfântă frumoasă şi strălucitoare dată familiei de bunul Dumnezeu. Şi m-a cuprins ruşinea că, prieten de atâta vreme, a trebuit să aflu din emisiunea Irinei Reisler dramatica victorie a iubirii şi familiei în faţa unui destin anunţat.
Şi îmi mai este ruşine că văd de peste trei săptămâni pe toate micile ecrane şi la toate orele haita media care încearcă să scoată o poză sau un cuvânt din partea unui medic care a tăiat greşit. Dar poate că aşa sunt vremurile. Voi însă, aţi învins timpul.
Aşa că pentru tine Daniela, şi pentru Liviu al tău, linişte şi sănătate, ca să vă avem lângă noi, la Sala Palatului, pe 19 noiembrie, când mulţi dintre cei care au crescut sub mâna lui Liviu vor urca pe scenă şi-i vor cânta pentru cei 57 de ani, alţi La mulţi ani!. Aurel Gherghel

Publicat in: Prima Categorie pe 20 May 2008